Incepand cu 1 decembrie 2010 Rotary Club Gherla a inceput derularea unui program de ajutorare a pensionarilor cu pensii mici in cumpararea de medicamente. Acest program se numeste “Sprijin financiar pentru medicamente, oferit pensionarilor cu pensii mici”. Din data de 1 Decembrie 2011 , programului nostru s-a alaturat financiar si ” Rotary Club Chablais-CH” din Elvetia.
Pentru aceasta s-au catagrafiat cei aproximativ 600 pensionarii cu pensii de pana la 350 lei, in colaborare cu Organizatia Pensionarilor din Gherla. Celor care s-au inscris in program le oferim lunar vouchere, in prima etapa cu valoarea de 10 lei.
Selectia persoanelor s-a facut printr-o metoda obiectiva, de acumulare a unui punctaj in functie de mai multi parametri , stabiliti de noi (varsta, vaduv sau nu, nr. de boli cronice, prezenta sau absenta unui handicap etc.).
Cu reteta compensata , aceste persoane se prezinta la farmaciile din Gherla , li se calculeaza suma de plata din care se va scadea valoarea de 10 lei a voucherului. Farmacia va pastra voucherul si la inceputul lunii urmatoare le va returna clubului nostru , suma corespunzatoare fiind platita integral de ROTARY CLUB GHERLA farmaciilor prin virament bancar sau numerar.
Mentionam faptul ca in clubul nostru suntem 32 de persoane care vor cotiza lunar cu suma de 50 lei , ceeea ce face ca suma astfel colectata (1.600 lei lunar) sa ne permita sa acordam in prima etapa aceste vouchere unui numar de 160 pensionari. Pe parcurs speram ca vom putea atrage si alte surse de finantare, si in acest fel sa putem putem oferim aceste vouchere tuturor pensionarilor cu pensii mici interesati de propgramul nostru si eventual sa crestem si valoarea voucherelor.
descarcati prezentare powerpoint (ro)
download powerpoint presentation (en)
Vezi mai jos articole aparute in presa despre eveniment:
Articol aparut pe www.infosomes.ro
Articol aparut pe www.gherlainfo.ro
Articol aparut pe www.infosomes.ro referitor la debutul programului programului
Articol aparut pe www.gherlanews.ro
Articol aparut pe www.infosomes.ro
Articol aparut pe www.gherla.zeet.ro
Articol aparut pe www.ziarulfaclia.ro
Sponsori : Rotary Club Chablais – CH, SC Zeet Consult srl Gherla